Băimăreanul Ioan Ursuţ, autorul jafului din Pasul Gutâi e cel mai căutat infractor din Suedia, dar în același timp este și regele evadărilor. În cei 20 de ani de închisoare pe care i-a făcut în Italia și Suedia a evadat de patru ori.

Omul acesta chiar că a dus o viață ca în filme, am rămas uimit de cele citite pe publicațiile online din România. Parcă joacă scenariul din Prison Break și mai ales dacă ne uităm la poza atașată parcă este un personaj din serialul Prison Break.
Devenise maestru în deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip, ajungând unul dintre cei mai mari experţi din lume în evadări.
1983
Povestea a început în 1983 când Ursuţ a fugit în Italia. Un an mai târziu, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Împreună cu un alt român, Ursuţ a ucis în bătaie, lângă Verona, un traficant de ţigări italian. Îi trăsese ţeapă cu 20.000 de mărci germane. În acelaşi an, înainte de a fi încarcerat în Italia, Ursuţ a reuşit să fugă în Suedia.
Doi ani mai târziu, oraşul suedez Helsingborg este îngrozit de trei omoruri. Prietenul lui Ursuţ, Alexandru Vlonga, iubita acestuia, Elena Crunicean, şi Constantin Petrişor sunt găsiţi împuşcaţi în cap. Ioan Ursuţ recunoaşte la unul din procese că a fost în apartamentul lui Petrişor, dar apoi îşi retrage declaraţia. Nu a fost condamnat pentru comiterea celor trei asasinate din lipsă de probe.
1986
În schimb, în iunie 1986, a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare pentru posesie ilegală de armă şi intenţie de jaf.
1988
În 1988, Ioan Ursuţ a reuşit să evadeze prima dată, din închisoarea suedeză din Norrköping. Atunci, i-a ameninţat pe gardieni cu un pistol făcut din lemn. A fost prins după numai 24 de ore.
1989
În 1989 a fugit din puşcărie a doua oară. Era în detenţie la închisoarea oraşului Hall. S-a uns cu ulei şi a fugit printr-o gaură de 17 x 49 de centimetri, pe care o făcuse cu o pânză de fierăstrău. A rămas liber peste o lună, când a fost implicat într-un nou incident.
Doi poliţişti îmbrăcaţi civil au fost împuşcaţi într-un restaurant din Stockholm. Aceştia au supravieţuit, iar Ursuţ a fost prins după 10 zile şi condamnat la opt ani închisoare pentru tentativă de omor.
În decembrie 1990, Ursuţ a încercat să evadeze din nou din închisoarea Norrköping, dar nu a reuşit.
1991
Totuşi, nu s-a lăsat păgubaş şi avea să reuşească să scape un an mai târziu, pe 9 mai 1991. A evadat din penitenciarul suedez de maximă siguranţă Kumla. A fost prins după cinci zile, cu ajutorul unui câine poliţist. După ce şi-a ispăşit pedeapsa din Suedia, Ioan Ursuţ a fost expulzat în Italia, în 1994, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 18 ani pentru crima din 1984.
1995
În 1995, alături de un alt deţinut, a încercat să evadeze de la închisoarea din Padova, prin canalizare, dar fără succes. Nici atunci nu s-a lăsat intimidat de gardieni. A pregătit o nouă evadare timp de trei ani.
1998
În 1998 a fugit de la o închisoare din Milano, în seara de Crăciun. Carabinierii l-au depistat după câteva zile şi l-au reâncarcerat.
2007
În vara anului 2007, a fost eliberat, iar de atunci a locuit la Livorno, unde se spune că a lucrat la o biserică.








Parca ii Lincoln Burrows din Prison Break
da chiar ai dreptate, chiar seama cu Lincoln, era bun si asta sa joace in film daca tot este speciliast in deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip
pana la urma si la coada el este un INFRACTOR si Burrows este un ACTOR!voi pe ce lume traiti?
Lumea Animalelor =))
[...] This post was mentioned on Twitter by RaulitoBoy, RaulitoBoy. RaulitoBoy said: RT @raulitoboy Prison Break de Baia Mare » SatuMare.org http://bit.ly/a7emBs [...]