Serialul Little Fires Everywhere

Doua mame de familie, opuse din toate punctele de vedere sau aproape. Doua actrite de top. Si o reflexie acida cu privire la lucrurile politice corecte si la rasismul latent. Deci un serial care merita sa fie descoperit daca nu ai facut-o pana acum.

O periferie americana cu un aspect foarte frumos. Casele sunt ingrijite. Peluzele sunt perfect tunse. Totul este curat, totul este frumos. Iar viata este una idilica in aparenta.

Little Fires Everywhere este un fel de Desperate Housewives al anilor 2020. In cele mai frumoase case, perfecte in aparenta se ascund cele mai grele secrete.

Pe de o parte, o avem pe Elena Richardson, Reese Witherspoon, o jurnalista, mama a patru copii, adolescenti, cu o viata care pare perfecta. De cealalta parte, o avem pe Mia Warren, Kerry Washington, o mama celibatara, fotograf, care se instaleaza cu fiica sa Pearl, intr-o casa inchiriata la un pret foarte rezonabil de Elena. Dar, aceasta va descoperi foarte repede ca Mia a prezentat false referinte pentru a fi recomandata agentilor imobiliari.

Timp de 8 episoade urmarim astfel destinul celor doua familii, intre mici mistere si mari secrete ingropate. Prima scena a serialului este cea care da tonul. Este vorba despre casa familiei Richardson dintr-o periferie sic, care sare in aer. Iar intreg serialul este construit pe o serie de flashback-uri pentru a intelege originea acestei drame.

Ancorat in anii ’90, serialul abordeaza o multime de subiecte, care inca mai rezoneaza, precum greutatea secretelor, ferocitatea maternitatii, dar si problemele rasiale sau a claselor sociale. O multime de lucruri deci care ii consuma incet dar sigur pe locuitorii de aici.

Este deci o reflexie pasionanta cu privire la rasism si la maternitate, care pune mai ales cea mai importanta intrebare- ce te face sa fii o mama buna? Inca de la primele replici, micuta familiei, Izzy, foarte rebela in razboi cu mama sa perfecta este banuita ca a dat foc casei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?